Muzica elena este probabil muzica cu cea mai indelungata traditie, dat fiind ca originile sale se pierd in timpurile imemoriale ale culturii Greciei antice. Desigur ca este imposibil de prezentat istoria milenara a muzicii elene intr-un post, de aceea ma voi rezuma doar la muzica contemporana a Greciei. Insa pentru a descrie corect muzica elena moderna trebuie sa amintesc in treacat ca muzica elena a imprumutat de-a lungul secolelor si elemente din cultura Imperiului Roman, apoi ale Imperiului Bizantin, dar si din cultura Imperiului Otoman (sa nu uitam ca Bizantul a fost implicat in mai multe razboaie cu turcii otomani, conflictele ducand in final la infrangerea lui definitiva in secolul al XV-lea, odata cu caderea Constantinopolului in fata trupelor sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul).

Filonul in jurul caruia s-a consolidat muzica elena a fost muzica populara numita dhimotiká, care isi are originile in muzica grecilor antici. Totusi, pina astazi au ramas doua curente traditionale: primul, intitulat acritic, aparut in secolul al IX-lea sub forma baladelor eroice ce celebrau victoriile acritilor (akritai), granicerii de la frontierele Imperiului Bizantin si al doilea, intitulat kleftic, aparut in perioada ocupatiei otomane, sub forma baladelor ce descriau viata kleftilor (un fel de balade haiducesti), insurgenti organizati in militii, ce luptau impotriva stapanirii asemenea haiducilor din Tara Romaneasca (termenul kleftis insemnand brigand are aceeasi radacina ca si termenul kleptomania - cleptomanie - de la verbul kleptein ce inseamna a fura).

Pe langa acestea exista si nenumarate stiluri de muzica specifice fiecarei regiuni care a facut sau face parte din teritoriul Greciei actuale. Cel mai important dintre ele este nisiotika ce desemneaza stilul cantecelor populare din insulele Marii Egee. Instrumentele traditionale ale folclorului elen sunt lira cretana, lauta (asemanatoare mandolinei) si bouzouki (o lauta in mai multe variante, cu trei sau patru corzi, derivata din tabura bizantina).

In secolul al XIX-lea muzica elena va fi influentata in mare masura de muzica populara italiana (in special din Venetia), in aceasta perioada dezvoltandu-se muzica populara greaca timpurie sub forma serenadelor intitulate cantade heptaneziene (fiindca isi aveau originea in arhipelagul ionic, format din sapte insule). Stilul heptanezian va fi in urmatorul secol fundatia pe care se va consolida muzica elena moderna. In anii '30 ai secolul al XX-lea incepe sa apara un nou curent muzical intitulat rebetiko, caracteristic populatiei sarace (refugiati, imigranti, itineranti) din marile centre urbane. In 1923 mai multi locuitori de originea greaca au fost expulzati din Turcia in urma conventiei semnate la Lausanne (Elvetia) la incheierea razboiului greco-turc (1919-1922). Acestia s-au stabilit in cartierele marginase ale oraselor Pireu, Tesalonic si Atena. Printre refugiati se gaseau si compozitorii Vangelis Papazoglou si Panagiotis Tountas fondatorii Scolii de muzica rebetiko din Smyrna, refugiati din Smyrna (in apropierea actualului oras Izmir) dupa devastatorul incendiu din 1922 ce a distrus cea mai mare parte a orasului.

Muzica populara elena sau laïkó (a oamenilor din popor), cunoscuta acum sub denumirea de classic laïkó isi are originea in principal in muzica rebetiko de la inceputul secolului XX si a castigat o mare popularitate intre anii '50 si '70. Cea mai apreciata ramura laiko a fost elafró laïkó sau muzica usoara, care este asociata cu muzica filmelor din Epoca de Aur a cinematografiei elene. In anii '50 si '60 mai multe filme elene au capatat popularitate internationala datorita unei generatii de regizori, compozitori de muzica de film si actori deosebiti, printre care se numara Mihalis Kakogiannis, Nikos Tsiforos, George Tzavellas, Mikis Theodorakis, Melina Mercouri sau Irenne Papas.

Muzica populara moderna, intitulata laïkó modern, a inceput sa se dezvolte la inceputul anilor '80 si este astazi curentul muzical principal. Cu toate acestea el se bazeaza pe stilurile muzicale traditionale precum nisiotika si syrtaki si foloseste in principiu aceleasi instrumente muzicale specifice, cel mai frecvent ramand insa bouzouki. Laiko modern mai este intalnit si sub denumirea de laiko-pop si evident imprumuta elemente si din muzica vestica si este orientat in mod special catre divertismentul tinerilor din cluburile de noapte.

In lista de melodii pe care am pregatit-o in aceasta seara am inclus si cantece traditionale elene si cantareti populari in anii '60 si '70, dar si cantareti eleni contemporani cunoscuti sau consacrati. Multi artisti greci au emigrat sau au fost nevoiti sa se exileze in timpul regimurilor militare dictatoriale care au condus Grecia cateva decenii la rand, din cauza convingerilor lor (actrita si cantareata Melina Mercouri sau Mikis Theodorakis, cel mai renumit compozitor grec) si s-au consacrat la nivel international. Printre cei mai faimosi cantareti de origine greaca ce au reusit sa obtina succesul in afara Greciei se numara Nana Mouskouri, Demis Roussos, Vangelis sau George Michael. Putini stiu insa ca exista si alti artisti renumiti pe care probabil ii asculta deseori, dar despre care nu stiu ca sunt de origine greaca. Printre acestia se numara Chris Spheeris - un compozitor, producator si instrumentist eleno-american ce a combinat muzica folk elena cu muzica pop, clasica si electronica, Despina Vandi - o cantareata eleno-germana ce a devenit una din cele mai apreciate artiste pe scena muzicala elena, in special datorita single-ului Ipofero (2000) ce ramane cel mai bine vandut single al tuturor timpurilor in Grecia sau Vicky Leandros - o cantareata nascuta in Corfu, dar care a castigat faima europeana participand de doua ori in numele Luxemburg-ului la concursul Eurovision din 1957 (locul 4 cu piesa L'amour est bleu) si din 1972 (locul 1 cu piesa Apres toi).

Enjoy!