Pentru ca intr-una din cutiutele anterioare a venit vorba de Canon-ul lui Pachelbel, una din cele mai recognoscibile partituri muzicale, am investigat putin ce alte melodii utilizeaza progresia corzii din Canon. Progresia corzii din acest canon se refera la 8 acorduri care sunt in ordine: I V vi iii/I IV I IV V si ele sunt specifice muzicii secolului al XVII-lea si al XVIII-lea. Aceasta progresie este o variatie a unui tipar folosit si de alte compozitii din acea epoca si el este cunoscut drept tiparul Romanesca, o formula muzicala populara utilizata de compozitorii italieni de muzica baroca.

As vrea mai intai sa definesc canonul asa cum il regasim in muzica. Canonul sau compozitie muzicala polifonica în contrapunct este o compozitie in care doua sau mai multe voci sau instrumente repeta la un interval fix aceeasi succesiune de sunete. In acest caz, unul dintre sunete este liderul sau dux, iar celelalte repetari ale ei sunt imitatii sau comes, de regula in alte registre vocale. Polifonia este in fapt una dintre trasaturile specifice muzicii baroce, iar contrapunctul - aceasta relatie dintre mai multe registre muzicale - un element dominant. Cei mai de seama reprezentanti ai stilului muzical baroc au fost Johann Sebastian Bach si Georg Friedrich Handel.

Johann Pachelbel a fost un compozitor german de muzica baroca, recunoscut la vremea sa pentru muzica de orga si claviatura, in timp ce in zilele noastre sunt apreciate si muzica sa de camera si bisericeasca. Circumstantele in care a fost compus Canon-ul nu sunt cunoscute astazi, insa muzicologul german Hans-Joachim Schulze sugereaza ca a fost compusa pentru nunta lui Johann Christoph Bach, cel mai mare dintre fratii Bach, in 1694. Alte datari ale piesei sunt 1680 sau 1706. Oricare ar fi fost motivele lui Pachelbel sau data compozitiei, cert este ca piesa a cazut in uitare timp de doua secole pana cand partitura Canon-ului (fara Giga) a fost publicata pentru prima data in 1919 de Gustav Beckmann, in timp ce lucrarea completa a fost publicata in 1929 de editorul Max Seiffert.

Prima inregistrare a Canon-ului ii apartine renumitului Arthur Fiedler, dirijorul faimoasei Boston Pops Orchestra, si dateaza din 1940. Cu toate astea, piesa muzicala a lui Pachelbel a trecut neobservata pana in 1968 cand orchestra de camera condusa de Jean-François Paillard i-a schimbat definitiv destinul. Acesta a interpretat partitura in stil romantic si cu un tempo incetinit si i-a mai adaugat alte linii muzicale care acum au devenit parte din Canon.

Cu toate acestea, cea mai timpurie melodie cunoscuta pe care am gasit-o ca utilizeaza progresia corzii din Canon ii apartine lui Gilbert Becaud care a compus melodia Je t'appartiens in 1955. Melodia va fi reluata in acelasi an de The Everly Brothers sub titlul Let it be me.

Au urmat apoi o seama de melodii binecunoscute, care folosesc mai mult sau mai putin aceasta progresie. Cele mai multe dintre ele nu folosesc progresia in linia melodica principala, astfel ca de multe ori este dificil de identificat, dar daca veti urmari cu atentie acordurile instrumentelor din fundal veti descoperi ca desi greu audibila, aceasta bucata muzicala confera intregii melodii o armonie ce o face demna de luat in seama. De altfel, cele mai multe dintre melodiile pe care le-am inclus in lista au devenit hituri, iar lucrul care explica in retrospectiva succesul lor ar putea fi unul psihologic: progresia corzii din Canon are practic un efect subliminal care il face pe ascultator sa se simta familiarizat cu melodia, fara ca el sa fie constient neaparat de acest lucru.

Canon-ul a intrat in sfera cinematografiei la scurt timp, prima mentiune a lui pe o coloana sonora a unui film dateaza din 1975 in productia poloneza Dzieje grzechu (The story of sin). Au mai urmat apoi cateva filme de scurtmetraj sau documentare, dar annus mirabilis pentru ea va fi 1980 cand apare pe coloana sonora a filmului Ordinary people regizat de Robert Redford, primul sau film in aceasta ipostaza. Filmul ii va aduce lui Redford in anul urmator premiul Oscar pentru "Cel mai bun regizor".

Din 1980 pana acum, Canon-ul lui Pachelbel a aparut, conform Internet Movie Database in peste 170 de filme si seriale, printre cele mai cunoscute filme regasindu-se Fatal attraction (Atractie fatala, 1987), Runaway bride (De buna voie si nesilita de nimeni, 1999), 13 Going on 30 (2004), Fantastic 4: Rise of the Silver Surfer (2007), The Loft (2014), dar si serialele tv: documentarul Cosmos (1980) prezentat de regretatul Carl Sagan, South Park, Melrose Place, Fringe, Grey's Anatomy, Doctor Who, How I Met Your Mother, The Simpsons.

Putem spune fara urma de indoiala ca o melodie cu o vechime de peste 300 de ani face legea in muzica moderna comerciala si de film, fiind cea mai de succes melodie din istorie.

Mai vreau sa remarc un aspect, pe care l-am aflat in timp ce studiam referintele pentru acest material, si anume ca in Statele Unite Canon-ul a devenit una din cele mai cerute melodii pentru ceremonia nuptiala in defavoarea "Imnului nuptial" a lui Wagner sau a "Marsului nuptial" al lui Mendelssohn. Ocazia care l-a propulsat indirect in preferintele publicului a fost nunta Printesei Diana cu Printul Charles din 1981 unde a fost interpretata o alta piesa baroca "Marsul Printului Danemarcei" de Jeremiah Clarke, lucru care aparent a starnit interesul in acea vreme pentru muzica baroca.

Ca sa va dati seama mai usor de acordurile Canonului, am inclus si o versiune MIDI a cantecului, unde pasajele muzicale specifice sunt mai usor de identificat decat in varianta orchestrala simfonica. De asemenea, prima melodie din lista este chiar versiunea in interpretarea orchestrei lui Jean-François Paillard care a devenit versiunea cea mai cunoscuta a vechii partituri baroce.

Jean-François Paillard - Pachelbel's Canon

Rob Paravonian, un cantaret si comediant american, a sustinut in 2007 un spectacol intitulat "Pachelbel Rant" la Pennsylvania State University in care a parodiat muzica artistilor care au copiat Canon-ul lui Pachelbel, inregistrare care a devenit ulterior virala. Printre melodiile despre care el sustine ca folosesc tiparul Canon-ului se mai numara: The Beatles - Let it be, Johnny Cash - Sam Hall, Bush - Machinehead, Blues Traveler - Hook.

Si o versiune rock in varianta unui fan power metal: