Ianuarie 1968. La 19 ani, Peggy Fleming câştiga pentru a cincea oară la rând titlul de campioană naţională a Statelor Unite la patinaj artistic. Luna următoare, californianca avea să-şi realizeze visul. Devenea campioană olimpică, după ce triumfa în întrecerea de la Grenoble. Acela a rămas de altfel singurul titlu olimpic al delegaţiei americane din Alpii francezi. La începutul lui martie, avea să urmeze un al treilea trofeu mondial consecutiv, pe care Peggy îl câştiga la Geneva, în faţa aceleiaşi mari rivale, est-germanca Gabriele Seyfert. După care se retrăgea din activitatea competiţională, pentru a-şi savura momentele de glorie în lumina reflectoarelor din spectacolele pe gheaţă.

Era momentul recompensei. După 20 de ani de muncă inovatoare, Leo Fender îşi vindea compania, pentru 13 milioane de dolari, o sumă uriaşă în acele vremuri. Avea 59 de ani şi o pleiadă de chitare de legendă, inventate şi construite de el: Fender Telecaster (1949) – prima chitară electrică intrată în producţie de masă, Fender Stratocaster (1954) – una din cele mai apreciate chitare electrice din lume sau Fender Precision Bass (1951) – standardul mondial pentru chitara bas. Pentru a nu uita de amplificatorul Fender Bassman, strămoşul Marshall sau Mesa Boogie. Tranzacţia avea loc într-un moment dificil din viaţă, când Leo suferea de pe urma infecţiei cu un streptococ. După vânzarea companiei către CBS, a urmat schimbarea de medic şi vindecarea, apoi alte companii şi alte invenţii. Leo a trăit până martie 1991.

Câteva cuvinte despre invitaţii speciali ai emisiunii de faţă. Iniţial, The Zombies s-au gândit să-şi spună Chatterley. Sau The Gamekeepers. Au urmat şi ei drumul deschis de The Beatles şi au pornit invazia Americii. Asta după ce dăduseră lovitura cu She’s Not There, în 1964. De altfel, se pare că Marea Britanie era mai puţin pregătită decât Statele Unite, în a le aprecia muzica. Single-ul a ajuns doar până pe locul 12 în topul britanic, dar a urcat până pe 2 în ierarhia de dincolo de Atlantic. Situaţia s-a repetat cu Tell Her No, hit în topul din Statele Unite, dar neajuns nici măcar între primele 40 de locuri, acasă!

Pentru a sublinia o dată în plus celebritatea pe care au avut-o dincolo de Atlantic, trebuie spus că, invitaţi fiind de Murray the K să concerteze de Crăciun, în 1964, la New York, au susţinut şapte spectacole în aceeaşi zi! The Zombies s-au destrămat în primăvara lui 1968, după eşecul comercial al unuia dintre cele mai valoroase albume ale anilor ’60 – “Odessey and Oracle”. Lansată pe single, “Time of the Season” ajungea până pe 3 în Billboard Hot 100, anul următor. Era însă prea târziu… În 2004, cu vocalistul Colin Blunstone şi claviaturistul Rod Argent din nou împreună, grupul s-a reunit în studio, a început să lanseze albume şi să concerteze. După 40 de ani, muzica lor sună la fel de bine.

La final, o menţiune despre cel care deschide emisiunea. Texan din Houston, Amos Milburn a excelat prin a cânta despre băutură, petreceri şi bună-dispoziţie, cu mult umor şi cu jocuri de cuvinte inspirate. Este unul dintre cei care l-au influenţat în carieră pe Fats Domino. Bad Bad Whiskey rămâne una din cele mai cunoscute piese interpretate de Milburn. A ajuns nr. 1 în topul R&B, în anii ’50. Şi, nu, nu există nicio mărturie conform căreia omul nostru ar fi avut vreo problemă cu alcoolul. A murit în 1980, la 52 de ani, din cauza unor complicaţii vasculare, încheiate cu un al treilea atac cerebral. Audiţie cu bine!

Click Play pentru a asculta emisiunea.

• play
• pause
• stop
• min volume
• max volume