Radio Grafii AD 1980
Ediţia 35
publicat:
05 decembrie 2011 21:27 | actualizat: 30 august 2020 22:07Desigur, ori de câte ori spui decembrie 1980, primul lucru care-ţi vine în minte este mârşăvia petrecută pe 8. Mintea încearcă să găsească tot felul de explicaţii pentru inexplicabilul de la New York, acolo unde John Lennon era răpus de un personaj cel puţin ciudat. La capitolul conspiraţii, nu poţi să nu te gândeşti la încercările de deportare din Statele Unite ale activistului pentru pace, de la începutul anilor ‘70, sau la dosarele de supraveghere întocmite de serviciile speciale americane (FBI).
John tocmai încheiase o perioadă de cinci ani de auto-excludere din viaţa publică, răstimp în care lăsase afacerile pe mâna lui Yoko şi-şi crescuse copilul, pe Sean. Revenise în forţă, cu un album cuminte – “Double Fantasy”. Acelaşi pe a cărui copertă oferise un autograf viitorului asasin, cu doar câteva ore înainte ca acesta să-l ucidă. Asasinul a primit o condamnare la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea eliberării condiţionate, în primii 20 de ani. El se află şi acum în Închisoarea de Stat din Attica, după ce i-a fost refuzată eliberarea condiţionată în şase rânduri.
Niciunul din celelalte evenimente memorabile din decembrie 1980 nu depăşeşte în intensitate cele întâmplate în acea noapte, în holul vilei Dakota. Nici măcar întâmplarea feroce din Los Angeles, de pe bulevardul La Cienga, atunci când patru persoane au fost ucise şi alte patru rănite, de către doi atacatori înarmaţi, puşi pe jaf. Şi tot în acea lună, în timpul unei întruniri la vârf de pe insula Bali, mai marii OPEC – Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol – luau măsura scumpirii preţului barilului cu 10%. Parfum, pe lângă preţurile din prezent...
Revenind la Radio Grafiile noastre, am profitat de faptul că rămăsese ceva timp pe finalul emisiunii şi am strecurat un Top 3 din decembrie 1958. Era luna în care Charles de Gaulle era ales preşedinte al Franţei cu o majoritate covârşitoare, de aproape 80% din voturile exprimate. Şi tot atunci, trupele rebele aflate sub comanda lui Che Guevara, începeau asaltul asupra localităţii cubaneze Santa Clara. Fulgencio Batista avea să-şi dea demisia din fruntea statului, două zile mai târziu, în noaptea de 31. Şi tot atunci, pentru prima dată în istoria Omenirii, numărul pasagerilor transportaţi pe calea aerului îl depăşea pe cel care călătoreau pe mare.
Ar mai fi o menţiune. Faptul că începutul şi sfârşitul, alfa şi omega acestei emisiuni, le-am oferit unei trupe atipice peisajului muzical de la noi. Este vorba de Electric Fence (www.electricfence.ro). Audiţie cu bine!
Click Play pentru a asculta emisiunea.
Te invit să Radio Grafiem zi de zi muzicile din trecut. Vino să (re)descoperi sunetele şi imaginile anilor apuşi. Exprimă-ţi părerile, întreabă şi răspunde, la http://www.facebook.com/RadioGrafii.
Referinţe:
Vezi şi:
- Radio Grafii AD 1976 (partea a II-a)
- Radio Grafii AD 1967 (partea a II-a)
- Radio Grafii AD 1975 (partea a II-a)
- Radio Grafii AD 1993
- Radio Grafii AD 1968 (partea a II-a)
- Radio Grafii AD 1984
- Radio Grafii AD 1991
- Radio Grafii AD 1978 (partea a II-a)
- Radio Grafii AD 1994
- Radio Grafii AD 1989
- Radio Grafii AD 1967
- Radio Grafii AD 1980
- Radio Grafii AD 1992
- Radio Grafii AD 1987
- Radio Grafii AD 1995
- Radio Grafii AD 1974
- Radio Grafii AD 1983
- Radio Grafii AD 1979
- Radio Grafii AD 1988
- Radio Grafii AD 1973
- Radio Grafii AD 1985
- Radio Grafii AD 1977
- Radio Grafii AD 1966
- Radio Grafii AD 1981
- Radio Grafii AD 1970
- Radio Grafii AD 1986
- Radio Grafii AD 1978
- Radio Grafii AD 1965
- Radio Grafii AD 1971
- Radio Grafii AD 1959
- Radio Grafii AD 1962
- Radio Grafii AD 1968
- Radio Grafii AD 1976
- Radio Grafii AD 1957
- Radio Grafii AD 1963
- Radio Grafii AD 1972
- Radio Grafii AD 1960
- Radio Grafii AD 1969
- Radio Grafii AD 1956
- Radio Grafii AD 1990
- Radio Grafii AD 1982
- Radio Grafii AD 1975
Etichete:
Index
Cauţi un artist sau un gen muzical anume? Îţi recomand să vizitezi pagina de index.
Ajutor
Cauţi o melodie şi ai nevoie de ajutor în identificarea ei? Îţi recomand să mă contactezi prin intermediul acestui formular.