Cutiuţa cu muzichii
Ediţia CLI
publicat: ascultă melodiile! »
20/09/2021 20:00 | actualizat: 20/09/2021 20:15 |Acum doua editii remarcam trendul usor nostalgic al muzicii moderne catre ritmurile anilor '80-'90. Ma bucur ca in fiecare saptamana mai descopar cate un artist care face ca aceste ritmuri sa revina in prim plan.
Primul lucru pe care vreau sa il remarc din start e faptul ca poate nu realizam, dar am fost contemporani cu un eveniment muzical istoric. Prima formatie ce reuseste sa revina in atentia publicului dupa 40 de ani de la ultimul lor album discografic si nu oricum ci intrand direct in top 10 UK Singles Chart. Este vorba de trupa suedeza ABBA care a lansat doua single-uri de pe viitorul album Voyage ce urmeaza sa apara in noiembrie 2021. Pentru mine aceasta revenire este una speciala, pentru ca am crescut ascultand muzica lor la magnetofon, in timp ce matusa mea ma invata sa dansez. Sunt sigur ca ea s-ar fi bucurat extraordinar ascultandu-i acum. Din cele doua single-uri am ales Don't shut me down, o melodie care, sub aparenta tema a unei iubiri regasite, vorbeste despre revenirea trupei si asteptarile publicului din ziua de azi fata de ei.
A doua melodie cu sound specific anilor '80 ii apartine lui Ben Platt si se intituleaza I wanna love you but I don't, o balada in stilul soft-rock al unor trupe ca Chicago, Toto sau Jefferson Starship. Piesa apare pe albumul Reverie lansat in august anul acesta, album care a intrat deja in top 10 UK Albums Chart. De pe acest album au mai fost extrase doua single-uri Imagine si Happy to be sad.
Sharleen Eugene Spiteri revine cu formatia ei Texas cu un single ce are un sound de anii '90. Piesa Mr. Haze contine un sample din melodia Love's unkind (1977) a Donnei Summer, compusa de Giorgio Moroder, Pete Bellotte si Donna Summer. Ca atare, toti trei sunt creditati in lista de autori a acestei noi melodii. Desi melodia nu a reusit sa patrunda in topurile internationale, cu exceptia Belgiei, albumul Hi de pe care este extrasa piesa, a ajuns pana pe locul 3 in UK Albums Chart.
O alta melodie in stilul crooner-ilor din anii '60-'70 ca Frank Sinatra, Andy Williams sau Tony Bennett, dar cu o voce mai grava si mai puternica, asemanatoare cu cea a lui Joe Cocker, este The way you said goodbye interpretata de englezul Giovanni Edgar Charles Galletto-Savoretti alias Jack Savoretti. Melodia apare pe albumul Europiana lansat in iunie anul acesta, ce a ajuns pana pe pozitia 1 in UK Albums Chart.
Power-play-ul de azi apartine colaborarii dintre Lost Frequencies, Zonderling si Kelvin Jones cu melodia Love to go. Lost Frequencies pe numele adevarat Felix De Laet este un dj belgian, Zonderling este un trio olandez de muzica electronica iar Kelvin Jones pe numele adevarat Tinashe Mupani este cantautor zimbabwean cu origini britanice care traieste in Germania. Melodia Love to go a prins mai putin in topurile occidentale, dar a reusit mai mult in est, in tari ca Polonia, Romania, Ungaria, Slovenia sau Slovacia.
Revenirile in timp le apartin lui Joe Cocker cu Don't you love me anymore de pe albumul Cocker (1986) si formatiei norvegiene Röyksopp cu Remind me, de pe albumul lor discografic de debut Melody A.M. (2001).
Enjoy!
Liste de melodii (1):
Artişti asociaţi:
Etichete:
Index
Cauţi un artist sau un gen muzical anume? Îţi recomand să vizitezi pagina de index.
Întrebări
Cauţi o melodie mai veche sau mai nouă al cărui titlu sau artist nu îl cunoşti? Poţi să îmi laşi un mesaj în pagina de contact cu mai multe detalii despre melodie (voce feminină / masculină, frânturi de versuri, genul rock / hip-hop sau orice alt detaliu pe care ţi-l aminteşti) şi am să încerc să te ajut.