Termenul de muzica new wave a aparut la jumatatea anilor '70, desemnand initial un curent muzical de sorginte rock, confundat uneori cu muzica punk-rock, dar care incorpora elemente de muzica electronica, muzica experimentala, disco sau pop. Termenul a fost inventat de Roy Carr, jurnalistul revistei New Musical Express, care l-a imprumutat din sintagma French New Wave, noul val din cinematografia franceza a anilor '60, in fruntea caruia se aflau cineasti precum François Truffaut, Jean-Luc Godard sau Éric Rohmer. Totusi termenul a fost folosit prima data in mass-media in noiembrie 1976 intr-un articol din revista britanica Melody Maker scris de Caroline Coon, care il cita pe Malcolm McLaren, care folosea acest termen pentru trupele britanice care nu se incadrau in genul punk; termenul va fi folosit ulterior cu acelasi sens de catre jurnalistul Charles Shaar Murray pentru a caracteriza stilul trupei The Boomtown Rats. Malcolm McLaren era la acea data impresarul Sex Pistols, cea mai cunoscuta trupa britanica de punk, si viziunea lui apropiata de cea a miscarii situationiste, care promova actiunile absurde si provocatoare, a stat la baza principiilor sale de promovare a muzicii punk, nu numai ca impresar ci si ca designer de moda si publicist.

Pentru o perioada, termenul new wave a fost folosit pentru a cuprinde si muzica punk-rock britanica, dar in perioada post-punk - dupa iesirea din mainstream a punk-ului - termenul a desemnat trupele ce debutasera interpretand muzica punk si sfarsisera prin a se adapta stilurilor muzicale comerciale, dar si pe cele de muzica experimentala care activau cu mult inainte de aparitia punk-ului. Interesant de remarcat ca in paralel cu miscarea New Wave a aparut in New York o contra-miscare intitulata No Wave, ce era mai degraba o filozofie muzicala si nu un gen muzical distinct. No Wave-ul promova in schimbul New Wave-ului ca muzica comerciala, atonalitatea, ritmurile obsesiv-repetitive si in general tendinta de focalizare pe textura muzicii si nu pe melodicitatea ei.

Totusi, termenul post-punk insa nu este in totalitate sinonim cu muzica new wave. Muzica post-punk era la origine muzica punk, dar evoluase pastrandu-si radacinile si devenind mult mai introvertita, complexa si experimentala, ea stand la baza viitoarei muzicii alternative rock. Prima trupa britanica a carei muzica a fost denumita post-punk a fost Siouxsie and the Banshees, care a fost in fapt si prima trupa de rock alternativ, evident dintr-o perspectiva retroactiva.

Muzica new wave, asa cum s-a cristalizat ea la mijlocul anilor '70 in Marea Britanie, a evoluat in paralel cu muzica punk, dar s-a disociat de aceasta prin complexitate lirica, productii muzicale bine finisate si fiind destul de mult indepartata de muzica blues si rock'n roll de la mijlocul anilor '60 si inceputul anilor '70. Ca un semn distinctiv, in muzica new wave claviatura a devenit punctul de start si de final in structura cantecelor, sunetul mai potolit, bazat pe sintetizatoare si incorporand foarte mult din muzica pop, in timp ce vocile erau mai inalte si mai excentrice. Stilul muzical new wave a fost definit probabil cel mai bine de criticii sitului muzical Allmusic care il concluzionau astfel: "[muzica new wave] a pastrat vigoarea proaspata si ireverenta muzicii punk, alaturi de fascinatia pentru electronica, stil si arta". Aceasta diversitate a facut ca muzica new wave sa fie, ca si muzica disco la timpul ei, un miraj pentru foarte multe formatii, situatie ce a dat nastere multor hit-uri muzicale singulare (one hit-wonder) din partea acestora.

Odata cu lansarea canalului de muzica MTV, care a popularizat ideea ca "imaginea este totul", artistii de muzica new wave au devenit din ce in ce mai neconventionali: barbati machiati, cantarete purtand pantaloni, lenjerie purtata peste haine, par vopsit in cele mai ciudate culori, etc. La mijlocul anilor '80 termenul de muzica new wave devenise atat de uzual si ingloba atat de multe stiluri incat a devenit desuet si a incetat sa mai fie folosit.

Voi continua sa scriu si despre alte aspecte ale muzicii new wave si in volumele urmatoare, iar pentru astazi am pregatit o lista cu unele din cele mai populare melodii, dar si cateva din favoritele mele, care nu au fost neaparat hituri la vremea lor. Chiar daca unele dintre formatiile din lista mea nu sunt de new wave, unele dintre melodiile lor pot fi incadrate in curentul new wave, daca nu din punct de vedere strict al structurii muzicale cat a principiilor acestuia. Acesta este si cazul melodiei Take on me al formatiei norvegiene A-ha, care in unele listari pe internet apare cu genul "new wave".

Enjoy!