Iata o cutiuta ce imi rascoleste amintiri vechi de peste 30 de ani. Pe vremea cind melodiile din aceasta lista erau in voga la radio eu aveam doar 5 ani iar matusa mea, Geta, incerca sa ma invete sa dansez pe muzica celor de la ABBA si Boney M. Magnetofonul si benzile cu muzica lor au ramas acolo undeva, pe sifonierul bunicilor mei, dar matusa mea nu mai este. Insa toata viata mea am rememorat acele momente de cate ori am ascultat ABBA si Boney M, in special cind auzeam Chiquitita sau Brown girl in the ring, melodiile ei favorite. Cu siguranta ca multi dintre cei aflati acum la varsta mea isi aduc aminte cu nostalgie de vremurile acelea, iar cei si mai in varsta de petrecerile dansante organizate in apartament cu prietenii de liceu sau de servici. Este adevarat ca desi stilul disco a avut una din cele mai scurte perioade de succes in forma sa pura, a influentat vietile oamenilor pentru generatii intregi macar pentru amintirile pe care le-au pastrat ca si mine. Si nu numai oamenii dar si muzica pop si dance a anilor '80 si '90 pina in astazi.

Stilul disco isi are originea in discotecile si cluburile americane ale afro-americanilor si homosexualilor, comunitati marginalizate in anii '60-'70. Muzica disco era in acea vreme o modalitate de protest a acestora impotriva curentului rock si a celor care dispretuiau stilul dance. Primele referiri la acest stil apar in anii '70, iar prima referire la muzica disco (chiar cu aceasta denumire) apare intr-un articol din Rolling Stone Magazine din anul 1973. Stilul cuprinde influente funk, latino si soul si este caracterizat de sunete in crescendo, voci reverberate pe un ritm four-on-the-floor constant, un tipar de pad-uri (hi-hat) si un bass electric sincopat proeminent. Popularitatea disco-ului a constat in faptul ca era un stil de muzica lejer, pentru mase, si a fost sustinuta masiv de generatia baby-boom, o generatie care a avut nesansa sa creasca intr-o perioada framantata, cu schimbari sociale importante, iar muzica disco era o forma facila de exprimare libera pentru ei.

Varful de popularitate a fost atins la sfarsitul anilor '70 (1977-1978) culminand cu nebunia starnita de filmul Saturday Night Fever (mai ales datorita interpretarii lui John Travolta), in coloana sa sonora figurand numeroase star-uri ale momentului precum Bee Gees, Kool & The Gang sau MFSB. Genul muzical intrase atat in voga incat incepuse sa fie abordat si de artisti non-disco. Acesta a fost in mare parte si motivul decaderii disco-ului, din cauza abundentei de compozitii si artisti care se trezeau vedete peste noapte doar cu un singur hit disco. Piata devenise saturata la inceputul anilor '80 iar inceputul sfarsitului a fost anuntat de Noaptea Demolarii Disco-ului (Disco Demolition Night), o revolta initiata ad-hoc de un DJ din Chicago, care fusese concediat pe motiv ca politica radio-ului trebuia schimbata astfel incit sa adopte noua orientare disco in defavoarea celei rock. In noaptea de 12 iulie 1979, pe stadionul echipei de baseball Chicago White Sox, acesta a promis intrare libera celor care veneau cu o inregistrare disco pe care o urau, si care urma sa fie distrusa pe stadion. Estimarea lui a fost depasita de aproape 8 ori si stadionul de 52 de mii de locuri a devenit neincapator pentru cei 90 de mii de spectatori ce au aparut la portile lui. Dupa desfasurarea primului joc, discurile au fost adunate la mijlocul stadionului si distruse prin explozie, lucru ce distrus gazonul. Spectatorii au navalit pe teren si au inceput sa arda ce mai ramasese si au pornit mici revolte. A fost nevoie de interventia politiei dar dupa incheierea intregii afaceri oamenilor le era deja teama sa mai rosteasca cuvantul disco in public, dupa evenimentul ce semanase cu arderea cartilor in public de catre nazisti.

Stilul a fost importat evident rapid si in Europa, unde insa a inceput sa capete tente specifice europene, ba chiar specifice anumitor tari. Aici stilul a incorporat elemente pop, new-wave si rock si ca urmare a fost denumit eurodisco pentru a fi deosebit de genul originar american. Denumirea provine si de la stilul adoptat in compozitiile artistilor participanti in concursurile Eurovision din anii '70, precum ABBA, Silver Connection sau Dschinghis Khan. In Europa stilul eurodisco a avut o viata mai lunga, pina la mijlocul anilor '80 cind a inceput sa piarda teren in fata italo-disco-ului, europop-ului si muzicii hi-NRG. Diferentele din interiorul eurodisco-ului, dupa cum spuneam, erau date si de cultura specifica a tarilor europene. Astfel, in blocul tarilor aflate in sfera de influenta a Rusiei, perioada de explorari spatiale inceputa in anii '60 si cultura bazata pe educatia materialist-stiintifica au dus la aparitia space-disco-ului un stil de muzica ce promova progresul tehnologic al societatii, cu influente majore din literatura stiintifico-fantastica ce abunda in acea perioada atat in Rusia cat si peste Ocean, in Statele Unite. Stilul space-disco a avut o viata scurta insa a influentat pe termen lung stilul progressive house si in special muzica house franceza. Italo-disco este un alt exemplu de specificitate a eurodisco-ului, promovat in Germania, Italia, Franta, Spania sau Grecia. In final, directia dominanta a stilului a fost impusa de artistii italieni si germani (Modern Talking, Bad Boys Blue, Sabrina, etc.). In Marea Britanie, eurodisco a fost reprezentat de artisti precum Pet Shop Boys, Rick Astley si Kylie Minogue (si toti artistii producatorilor Stock / Aitken / Waterman). De remarcat si exportul eurodisco-ului in Statele Unite de catre Giorgio Moroder (considerat promoter-ului stilului disco in Europa) prin productiile muzicale ale Donnei Summer sau Irennei Cara.

Muzica disco a fost fara indoiala una din cele mai fecunde perioade din istoria muzicii dance, atat prin inregistrarile acelor ani cat si prin influentele majore asupra stilurilor muzicale ce au derivat din ea. Desi oficial ea nu mai exista, toate stilurile actuale de dance (eurodance, electronica, house, etc.) contin mai mult sau mai putin elemente originale disco in linia lor melodica. Putin stiu ca artisti precum David Guetta sau Daft Punk ii au ca precursori de acelasi calibru in era disco pe Cerrone sau Vangarde si ca multi dintre producatorii de muzica disco produc in continuare muzica contemporana pe care o ascultam zilnic la radio sau televizor. In ultimii ani se impune in Europa stilul Nu-Disco, un gen ce aduce revirimentul disco-ului cu instrumentele muzicale ale tehnologiei moderne.