In posturile anterioare am mentionat cele trei parti distincte ce caracterizeaza desfasurarea pieselor trance iar astazi vreau sa insist asupra lor fiindca modul in care artistii de muzica trance trateaza fiecare din aceste trei parti este criteriul principal care imparte acest gen in cateva subgenuri relevante.

Muzica trance clasica de la inceputul anilor '90, asa cum s-a cristalizat in Germania - si, daca vreti, chiar mai devreme, in muzica lui Jean Michel Jarre - era o muzica minimalista, cu sunete repetitive si acorduri arpegiate. Ulterior, ea a evoluat in formula pe care o recunoastem astazi sub titulatura de build-breakdown-anthem (constructie-regres-cantata) si care a primit eticheta de progressive trance. Totusi, aceasta gaselnita nu este catusi de putin noua, ea fiind tiparul pe care sunt concepute aproape toate operele de muzica clasica, cel mai bun exemplu fiind Bolero-ul lui Maurive Ravel, si, intr-un sens mai larg, ea a fost adoptata de aproape toate genurile de muzica dance. In realitate, tiparul build-breakdown-anthem nu este respectat cu strictete in toate piesele de muzica trance, unele avand si o portiune muzica de introducere (intro), altele o portiune de final (outro), ba chiar si diverse combinatii cum ar fi build/breakdown/build/anthem si asa mai departe. Partea de build este cea in care dj-ul combina progresiv mai multe sunete (track-uri) care ajung la un climax (mai sunt utilizati si termenii peak sau apex) care ar trebui sa coincida cu starea de emotie maxima a publicului, dupa care urmeaza breakdown-ul - o reducere brusca a volumului unora sau chiar eliminarea brusca a lor - ce lasa publicul intr-un suspans timp de cateva secunde bune si apoi finalul, anthem-ul, aduce un mix de sunete melodios, de regula cu sunete grandioase (epice) care provoaca starea de transa a publicului.

Aceasta reteta a ajuns insa perimata cu timpul, iar unii dj au avut curajul sau poate inspiratia sa inoveze reteta jongland fie cu sunetele fiecarei parti, fie cu durata acestora. Subgenurile care au aparut in consecinta nu au multumit evident pe toti fanii muzicii trance, astfel ca unele dintre ele sunt considerate niste deviatii terne de la linia standard, altele un compromis muzical comercial ce nu poate fi iertat. Unii dintre dj au preferat schimbe sunetele caracteristice fiecarei parti inversandu-le (epic trance sunetele din anthem apar in breakdown), altii sa foloseasca sunete neconventionale cum ar fi cele de instrumente cu coarde sau de suflat (symphonic trance), unii sa foloseasca pauze de cateva masuri (break trance), altii sa sara mai repede peste partea de build, sa renunte la breakdown sau sa prelungeasca anthem-ul. Astfel au aparut subgenurile anthem trance, focalizat pe partea de anthem, deep trance care retine elemente melodioase dansante, dar cu un ritm mai scazut, repetitiv si continuu, dutch trance caracterizat de un breakdown prelungit, tech trance cu sunete dure si bpm marit sau hard trance cu sunete bass puternice, repetitive si rapide.

In alte subgenuri trance-ul a fost combinat cu elemente rave, electro sau psihedelice, in acest moment fiind mai mult de 30 de subgenuri ale muzicii trance, fiecare cu elementele ei specifice si cu un public tinta diferit. Insa postul meu nu isi propune sa dezvolte pe indelete trance-ul ci sa va invite sa descoperiti de unii singuri experienta unui gen muzical despre care se spune ca este singurul ce poate sa faca pe cineva sa danseze si sa viseze, sa rada, sa planga sau sa tipe, un gen muzical ce te face sa experimenteze cele mai adanci trairi in acelasi timp, intr-o transa de cateva minute.

Vreau sa ii multumesc lui Marius Stuparu, unul din editorii sitului www.electromusic.ro, pentru unele aspecte lamuritoare despre muzica trance pe care mi le-a acordat. Am inclus ca bonus track si una din melodiile trance clasice pe care mi le-a sugerat el si anume Above & Beyond pres. Tranquility Base - Oceanic.

Enjoy!