Nick Cave mi-a atras atentia acum 2 ani, cand am ascultat repetat melodia Henry Lee, cantata cu PJ Harvey. Vocea si atitudinea lui m-au atras, asa ca a trebuit sa inteleg.

Am descoperit un om care poate schimba lumea, chiar si doar cu o parte a complexei sale personalitati, fie ca vobim despre muzicianul, scriitorul, actorul Nick Cave, sau despre umorul lui, optimismul, bunatatea, despre capacitatea lui de a iubi, seriozitatea cu care isi trateaza fanteziile, fricile, tristetile pentru a le transforma in arta.
Nick Cave, te poate inspaimanta prin grotescul, teroarea din versurile lui, pentru ca apoi tot el sa te linisteasca exprimandu-si sensibilitatea si delicatetea sufletului, toate reflectate intocmai in inflexiunile si tonalitatile glasului.
Fiind si scriitor, cantecele lui sunt adevarate povesti, multe se pot transforma usor in filme, melodia mulandu-se perfect peste poveste si creand atmosfera necesara.
Subiectele sunt cunoscute de cand lumea: moarte, iubire, Dumnezeu; ceea ce difera este felul cum le spune. Nick Cave este persoana din gura caruia nici o vulgaritate nu suna vulgar, crima devine un act artistic necondamnabil si acceptat, iar Dumnezeu este privit ca de la egal la egal…

Toate astea poate pentru ca el isi permite sa simta o varietate mare de sentimente, fara ca acestea sa il domine si, in acelasi timp, mentinand pasiunea vie.
Nick Cave este suficient de puternic pentru a lasa iubirea sa il invadeze ("I let love in"), chiar daca aceasta nu vine mai niciodata fara suferinta, insa el isi este propriul stapan ("I am the captain of my pain").