In aceasta seara vreau sa remarc cateva melodii a caror poveste cred ca merita spusa. Prima melodie este Que c'est triste Venise scrisa de Françoise Dorin si interpretata pentru prima data de Charles Aznavour. Melodia a aparut pentru prima data pe EP-ul cu acelasi titlu din 1964, iar acompaniamentul ei era asigurat de celebrul dirijor francez Paul Mauriat si orchestra sa. In 1965 Aznavour va lansa un EP in limba spaniola pe care este inclusa si aceasta melodie cu titlul Venecia sin ti. Ulterior, Aznavour va canta melodia si in limba engleza, germana si italiana. Printre cei care au reluat aceasta melodie in discografia lor se regasesc Gigliola Cinquetti, Iva Zanicchi, Franck Pourcel si Julio Iglesias.

On est tous des imbéciles este cel de-al doilea single lansat de Mylene Farmer dupa cel de debut Maman a tort. Din cauza unor probleme de copyright, melodia nu este disponibila pe niciunul din albumele cantaretei franceze si nu a fost interpretata niciodata in concertele din turnee. Textul si muzica au fost scrise de Jérôme Dahan, care compusese si Maman a tort. Din pacate aceasta a fost ultima colaborare dintre duo-ul Farmer/Boutonnat si Dahan, acesta semnand un contract doar pentru doua melodii. Totusi, el ramane singurul compozitor care a scris integral (text si muzica) o melodie pentru Mylene Farmer, toate melodiile din repertoriul ei fiind compuse de ea si Laurent Boutonnat, ocazional alaturi de alti compozitori. On est tous des imbéciles a fost bine primit de critici, desi versurile ei fac referire la superficialitatea industriei muzicale, dar nu a beneficiat niciodata de un videoclip. Piesa a fost promovata la cateva posturi de televiziune franceze, unde interpretarea lui Farmer este insotita de un dans natang ce subliniaza rautatea versurilor.

In lista de melodii exista aparent o exceptie de la regula pe care am stabilit-o si anume un cantaret elvetian, dar melodia sa este compusa si produsa de doi francezi (Philippe Djian si Dominique Blanc-Francard). Este vorba de Stephan Eicher, nascut in cantonul Berna, a carui melodie este extrasa de pe albumul Engelberg, probabil cel mai bun album din discografia sa. Albumul include melodii in mai multe limbi si a fost premiat in 1992 cu doua discuri de Platina, unul in Elvetia si celalalt in Franta. Dejeuner en paix este unul din cele patru single-uri care au fost extrase de pe acest album, toate avand un succes comercial notabil, aceasta ajungand pana pe locul 2 in topul oficial francez de vanzari, pe care a stationat timp de sase saptamani.

L'envie d'aimer este melodia din scena finala a comediei muzicale in doua acte Les Dix Commandements, care a avut premiera in octombrie 2000. Musicalul este scris de scenaristul si regizorul Élie Chouraqui dupa o idee de Albert Cohen, in timp ce muzica este compusa de Pascal Obispo, iar de pe coloana lui sonora a mai fost extrasa si melodia La peine maximum. Muzica acestei melodii este compusa de Pascal Obispo si versurile de textierii Lionel Florence si Patrice Guirao, iar melodia a ajuns pana pe locul 2 in topul de vanzari din Franta in 2000, fiind certificata in acelasi an cu Discul de Diamant si premiata cu Victoires de la Musique (premiul de excelenta in industria muzicala franceza) in 2001. In prezent este clasata pe locul 47 in topul celor mai bine vandute single-uri din toate timpurile in Franta.

Temps à nouveau este extrasa de pe albumul H al cantaurorului Jean-Louis Aubert, fost membru al trupei franceze de rock Telephone. Albumul H a fost inregistrat in cateva studiouri itinerante, printre care si Hôpital Éphémère, un adapost abandonat al spitalului de asistenta publica Hôpital Bretonneau. Intre 1990 si 1995 in acest adapost mai multi artisti si-au amenajat ateliere de lucru, studiouri de inregistrari si expozitii culturale. In versurile melodiilor de pe album, incluzand-o si pe aceasta, Aubert isi pune intrebari si filozofeaza pe seama absurditatii conditiei umane, fiind probabil inspirat de primul razboi din Golf, care se incheiase cu cateva luni inainte de inceperea inregistrarilor.

Enjoy!