Radio Grafii AD 1968
Ediţia 15
publicat:
13 iulie 2011 23:01 | actualizat: 30 august 2020 22:07Începutul lui iulie 1968. Topul din State, într-o perioadă tulburare, dominată de Războiul din Vietnam și de mișcările de protest împotriva discriminărilor rasiale, așa cum a fost revolta condusă de Fred Ahmed Evans împotriva polițiștilor albi din Cleveland, Ohio. La polul opus, lumea navigației îl sărbătorea pe Alec Rose, britanicul pe atunci în vârstă de 59 de ani, fost proprietar de livadă și comerciant de fructe, autor al înconjurului lumii în solitar. La doar o zi după sosirea sa în rada portului Portsmouth, regina Elisabeta a II-a îl înnobila pe temerarul iachtman. Și tot în iulie 1968, Papa Paul al VI-lea publica bula „Humanae Vitae”, în care erau condamnate mijloacele contraceptive. Mulți dintre supușii catolici ai Suveranului Pontif au protestat împotriva mesajului papal.
Revenind la oile noastre muzicale, vreau să remarc perioada de liniște din viața lui Janis Joplin. Solista vocală a trupei Big Brother & The Holding Company își făcuse debutul alături de noii colegi pe 10 iunie 1966, la San Francisco. Primul album, care purta numele grupului, a fost înregistrat în decembrie, în decurs de trei zile, într-un studio din Chicago. Dacă trupa spera ca materialul să sune așa cum apăreau ei pe scena psihedelică din Vest, faptul că Mainstream, casa de discuri, era cunoscută mai degrabă pentru producțiile jazz, a făcut ca sound-ul să devină mai curând acustic folk. Am ales trei piese de pe acest album care nu trebuie să lipsească din carnetul de audiții.
O mențiune personală pentru penultima piesă a programului. Un hit bubble gum pur, acest "1 2 3 Red Light" al grupului 1910 Fruitgum Company. Vin cu această mențiune (ultra personală) poate și pentru că acest al doilea album al americanilor, purtând titlul extrasului pe single mai sus menționat, era lansat în chiar luna când apăream pe lume...
Click Play pentru a asculta emisiunea.
Te invit să Radio Grafiem zi de zi muzicile din trecut. Vino să (re)descoperi sunetele şi imaginile anilor apuşi. Exprimă-ţi părerile, întreabă şi răspunde, la http://www.facebook.com/RadioGrafii.
Referinţe:
Vezi şi:
- Radio Grafii AD 1976 (partea a II-a)
- Radio Grafii AD 1967 (partea a II-a)
- Radio Grafii AD 1975 (partea a II-a)
- Radio Grafii AD 1993
- Radio Grafii AD 1968 (partea a II-a)
- Radio Grafii AD 1984
- Radio Grafii AD 1991
- Radio Grafii AD 1978 (partea a II-a)
- Radio Grafii AD 1994
- Radio Grafii AD 1989
- Radio Grafii AD 1967
- Radio Grafii AD 1980
- Radio Grafii AD 1992
- Radio Grafii AD 1987
- Radio Grafii AD 1995
- Radio Grafii AD 1974
- Radio Grafii AD 1983
- Radio Grafii AD 1979
- Radio Grafii AD 1988
- Radio Grafii AD 1973
- Radio Grafii AD 1985
- Radio Grafii AD 1977
- Radio Grafii AD 1966
- Radio Grafii AD 1981
- Radio Grafii AD 1970
- Radio Grafii AD 1986
- Radio Grafii AD 1978
- Radio Grafii AD 1965
- Radio Grafii AD 1971
- Radio Grafii AD 1959
- Radio Grafii AD 1962
- Radio Grafii AD 1968
- Radio Grafii AD 1976
- Radio Grafii AD 1957
- Radio Grafii AD 1963
- Radio Grafii AD 1972
- Radio Grafii AD 1960
- Radio Grafii AD 1969
- Radio Grafii AD 1956
- Radio Grafii AD 1990
- Radio Grafii AD 1982
- Radio Grafii AD 1975
Etichete:
Index
Cauţi un artist sau un gen muzical anume? Îţi recomand să vizitezi pagina de index.
Ajutor
Cauţi o melodie şi ai nevoie de ajutor în identificarea ei? Îţi recomand să mă contactezi prin intermediul acestui formular.