Radio Grafii AD 1970

Ediţia 22

publicat: 12/09/2011 23:22 | actualizat: 2020-08-3030/08/2020 22:07

autor:

Alexandru Gheorghiaş a fost realizator şi prezentator în anii ’90 la Radio Contact – Top Nostalgic, Contact Gold, Cutiuţa cu vechituri, Pop Hits USA, Contact Souvenir.

Vara lui 1970. Luna august. Pentru al treilea an la rând, Insula Wight era gazda unui festival muzical. Ultimul din acea serie. Cel mai mare festival de gen al perioadei. Mai mare chiar decât atât de cunoscutul Woodstock, organizat cu un an înainte, de cealaltă parte a Atlanticului. Locul de desfăşurare, undeva pe coasta vestică a Insulei din sudul Arhipelagului britanic, era minunat, însă prea puţin potrivit pentru întreprinderea unui eveniment muzical live. Vântul puternic purta sunetul cu obstinaţie într-una din părţi, astfel că a fost nevoie de suplimentarea sistemului de amplificare, prin cooptarea celui folosit de Pink Floyd. În plus, nebunia a fost maximă, în condiţiile în care o insulă pe care locuiau 100.000 de persoane s-a văzut invadată de 600.000 de nou-veniţi, majoritatea hippies.

Chicago au venit cu hit-ul lor de la acel moment: „25 or 6 to 4”, piesă care figura între primele zece ale topului din State. Mungo Jerry au fost prezenţi, dar au decis să nu urce pe scenă. John Sebastian a fost luat prin surprindere de apariţia lui Zal Yanovsky, fostul chitarist Lovin' Spoonful. Joni Mitchell, Miles Davis, Ten Years After, Emerson, Lake and Palmer, The Doors, The Who (cu opera Tommy), Sly and the Family Stone, Melanie, Free, Donovan, Jethro Tull, Jimi Hendrix, Joan Baez sau Leonard Cohen, cu toţii s-au produs pe scena Festivalului de pe Insula Wight. Pentru cei care doresc să trăiască pe viu fiorii prezenţei în acel loc, există şi ediţia 2012! Amănunte, aici!

Desigur, nu pot omite finalul Radio Grafiilor 22. Am dedicat nu mai puţin de cinci piese grupului Nazareth. Mi-am amintit cu plăcere de momentele petrecute alături de scoţienii veniţi să concerteze la Braşov şi în Polivalentă. Am şi acum prejudecata că trupele trebuie ascultate live la momentul lor de glorie. Acum, privind în urmă, când Darrell nu mai este, îmi dau seama că totul este relativ. Băieţii au sunat extraordinar. Poate nu la fel ca în anii ’70, dar au fost acolo. Le-am ascultat albumul lansat în 2011. Spiritul este în continuare acolo. Nu am inclus "Love Hurts", pentru că tot ce e mult şi arhicunoscut strică. O altă prejudecată :). Promit că mă voi revanşa cumva...

Click Play pentru a asculta emisiunea.

Te invit să Radio Grafiem zi de zi muzicile din trecut. Vino să (re)descoperi sunetele şi imaginile anilor apuşi. Exprimă-ţi părerile, întreabă şi răspunde, la http://www.facebook.com/RadioGrafii.

Comentarii

Dacă ai cont Facebook/Yahoo/AOL/Hotmail, poţi comenta folosind acest formular de comentarii: