Radio Grafii AD 1965
Ediţia 19
publicat:
22 august 2011 21:08 | actualizat: 30 august 2020 22:07Vara lui 1965 gestează embrionul viitoarelor mişcări de mase din Statele Unite. Deocamdată, forţele erau acolo, sub scoarţa conştientului, bolborosind revoluţiile ce aveau să vină. E drept, şi guvernanţii ofereau pe tavă elementele catalizatoare. Operațiunea Starlite îi făcea pe cei 5.500 de pușcași marini americani să distrugă un punct de rezistență al Viet Cong-ului, în peninsula Van Tuong din provincia Quang Ngai. Cât de curând, avea să înceapă cu adevărat balul în Asia de sud-est.
Pe 15 august, avea loc primul concert rock organizat pe un stadion. The Beatles se produceau în fața unei audiențe record, de peste 55.000 de spectatori, pe Shea Stadium din New York, fosta arenă a echipei de baseball NY Mets. Pe un stadion modern, inaugurat cu un an înainte, cei patru britanici au fost copleșiți de zgomotul asurzitor făcut de fanii din tribună. Sumele încasate din vânzarea de bilete au reprezentat iarăși un record al perioadei (304.000 de dolari). Arena a fost demolată în 2008 și în locul ei a fost ridicat noul stadion al lui Mets, Citi Field.
La final, mi-am zis că n-ar strica să auzim cum sunau Queen la începuturi. Compoziţii Taylor şi May, aducând prea puţin a sound-ul care avea să-i pună într-o poziţie unică, în istoria muzicii. Una peste alta, o emisiune interesantă, cu piese având fiecare nota sa caracteristică. Enjoy!
Click Play pentru a asculta emisiunea.
Te invit să Radio Grafiem zi de zi muzicile din trecut. Vino să (re)descoperi sunetele şi imaginile anilor apuşi. Exprimă-ţi părerile, întreabă şi răspunde, la http://www.facebook.com/RadioGrafii.
Referinţe:
Vezi şi:
- Radio Grafii AD 1976 (partea a II-a)
- Radio Grafii AD 1967 (partea a II-a)
- Radio Grafii AD 1975 (partea a II-a)
- Radio Grafii AD 1993
- Radio Grafii AD 1968 (partea a II-a)
- Radio Grafii AD 1984
- Radio Grafii AD 1991
- Radio Grafii AD 1978 (partea a II-a)
- Radio Grafii AD 1994
- Radio Grafii AD 1989
- Radio Grafii AD 1967
- Radio Grafii AD 1980
- Radio Grafii AD 1992
- Radio Grafii AD 1987
- Radio Grafii AD 1995
- Radio Grafii AD 1974
- Radio Grafii AD 1983
- Radio Grafii AD 1979
- Radio Grafii AD 1988
- Radio Grafii AD 1973
- Radio Grafii AD 1985
- Radio Grafii AD 1977
- Radio Grafii AD 1966
- Radio Grafii AD 1981
- Radio Grafii AD 1970
- Radio Grafii AD 1986
- Radio Grafii AD 1978
- Radio Grafii AD 1965
- Radio Grafii AD 1971
- Radio Grafii AD 1959
- Radio Grafii AD 1962
- Radio Grafii AD 1968
- Radio Grafii AD 1976
- Radio Grafii AD 1957
- Radio Grafii AD 1963
- Radio Grafii AD 1972
- Radio Grafii AD 1960
- Radio Grafii AD 1969
- Radio Grafii AD 1956
- Radio Grafii AD 1990
- Radio Grafii AD 1982
- Radio Grafii AD 1975
Etichete:
Index
Cauţi un artist sau un gen muzical anume? Îţi recomand să vizitezi pagina de index.
Ajutor
Cauţi o melodie şi ai nevoie de ajutor în identificarea ei? Îţi recomand să mă contactezi prin intermediul acestui formular.